Bucurie desenata

Am vazut ceva ce mi-a bucurat sufletelul, ceva ce ar trebui sa vedem mai des pentru a ne bucura din ce in ce mai mult.

Mi-am amintit de copilarie, de orele pe care le petreceam urmarind pe nerasuflate personajele create de Fratii Grimm si animate exceptional de catre Walt Disney. Pe-atunci inca nu stiam sa citesc, iar vocea doamnei Margareta Nistor, imprimata pe toate casetele VHS ale anilor ’90 a dat glas si personajelor mele favorite.

Am revazut-o pe Cenusareasa, dar nu in clasica poveste pe care o cunoastem cu totii, ci in noi aventuri pline de magie si invataturi. Am fost incantata sa vad altceva decat desene animate cu roboti, extraterestii si violenta, ci o poveste cu oameni frumosi, soricei care vorbesc, si multa iubire.

Am aflat inca o data ca „nu trebuie sa fii un ‘om mare’ ca sa faci lucruri mari”, este suficient sa-ti iubesti prietenii si sa-ti doresti sa-i ajuti, ca atunci cand ne dorim o schimbare trebuie pur si simplu sa incercam ceva nou si ca in loc de traditionala „tocana de prune la desert” putem propune „budinca de ciocolata”.

Este o poveste frumoasa, pentru copiii mari si mici, pe care o recomand cu caldura si cu speranta ca va umple si alte chipuri de zambet si lumina.

Reclame

Primul zbor

Cand a venit pe lumea asta, Dumnezeu i-a desent pe chip un zambet. Un zambet ce s-a incapatanat sa ramana pana cand medicul, prin clasica metoda de palme la fundulet, i-a provocat primele lacrimi si implicit prima gura de aer.

De atunci zambeste. Zambeste cu ochii si radiaza bucurie prin toti porii. Chiar si parul lung si cret rade cu incapatanare si nu vrea s-o asculte cand il aranjaza. Si de ce n-ar zambi? Este sanatoasa, se simte iubita si iubeste. Si se bucura. Se bucura de fiecare raza de soare care-i mangaie ochii si-i face ca din mari si luminosi sa devina micuti-micuti. Sau de ploile calde de primavara care lasa in urma o aroma dulce de tei, de  florile parfumate din parcuri in miez de vara, de legumele colorate din piata de zarzavaturi care o inspira la “joaca” in bucatarie, de zapada rece si pufoasa care ii aminteste de pastelurile studiate in copilarie.

Ii place sa se plimbe, pe stradute intortocheate, uneori prin magazine, targuri, dar cel mai mult prin parcuri. Adora sa se aseze in iarba si sa priveasca cerul, sa citeasca povesti, sau pur si simplu sa viseze.

Zboara. Zboara inca de cand era copila si nu exista Harry Potter.  Pe Superman inca nu-l vazuse dar reusea sa se ridice in aer exact ca el.  Nu stia ce este cerul si nici de ce este albastru dar reusea sa-l atinga. Era doar o hartie colorata pe care reusa sa o strapunga si sa zboare mai departe, catre alta hartie colorata, pe care o sfasie ca sa zboare catre alt cer. Nu-si aminteste prin cate ceruri de hartie colorata a trecut dar dar al doilea cer era desenat ca o hartie de ambalaje  pe care o vazuse desori prin casa. Zborul a ramas visul favorit.

Se spune ca visezi ca zbori atunci cand cresti. Prostii. Ea inca viseaza ca zboara, desi acum nu mai sfasie ceruri de hartie, ci pur si simplu se inalta si vede Bucurestiul de sus. Uneori o face ca sa ajunga mai repede la destinatie sau ca sa fuga de personajele negative. Sau pur si simplu isi aminteste ca viseaza si poate face orice, asa ca de ce sa nu zboare?

Oare alti oameni se viseaza zburand?